O iubire nemuritoare !

Intr-o dimineata am fost martora unei iubiri extraordinare, in ciuda faptului ca in locul in care ma aflam- un sanatoriu de batrani- nu te lasa sa crezi ca mai exista asa ceva. La vremea respectiva, tatal meu impartea camera cu alti trei barbati in varsta. Nu era o situatie prea placuta, dar nu am avut de ales. Cu cateva zile inainte de vizita mea la sanatoriu a mai fost internat un cuplu de batrani. Pentru ca nu le puteau oferi o camera cu un pat dublu, personalul sanatoriului a fost obligat sa SEPARE cuplul. Batranului ( pe care-l vom numi domnul WEST) i-a fost rezervat un pat langa tata, iar sotia lui doamna West--avea sa imparta camera cu alte doua doamne mai in varsta. Cand m-am dus sa-l vad pe tata in dimineata aceea, l-am cunoscut pe domnul West. Trei surori medicale stateau in jurul lui. El nu mancase nimic de cateva zile bune...adica de cand a fost internat. Imi dadeam seama dupa chipul ingrijorat al asistentelor ca isi faceau probleme pentru el. In timp ce o asistenta incerca sa-l convinga sa manance cateva linguri...de mancare, o alta asistenta se lupta cu el sa-l determine sa bea un milkshake. Cea de-a treia statea langa el cu un pahar de apa in mana. Domnul West refuza insa sa manance si sa bea ceva. - Sa incercam cu asta! spuse o asistenta. Ea scoase o acadea si i-o oferi domnului West. O refuza insa si pe aceasta. Nu dorea sub nici o forma sa asculte glasul ratiunii. In cele din urma rosti numele iubitei lui sotii, care se afla intr-o camera pe acelasi palier. - Aduceti-o pe doamna West spuse asistenta. Poate ca domnul West va manca de dragul ei. Dupa cateva minute, in camera intra, intr-un scaun cu rotile, o doamna cu un chip blajin. Acadeaua ajunse la ea si o aducea acum ca pe un trofeu. Zambetul ei era contagios, caci- atunci cand o vazu- fata domnului West se lumina dintr-o data. Simteam ca prezenta mea ar fi putut sa-i deranjeze dar, nu-mi puteam dezlipi ochii de la cuplul acela extraordinar...Isi tradau dragostea pe care si-o purtau, prin fiecare gest sau vorba pe care si-o spuneau, prin felul in care doamna West, ii mangaia mana sotului ei si ii atingea fruntea sau prin fiecare privire pe care si-o daruiau. Cu o voce domoala, l-a convins in cele din urma pe domnul West sa manance.. Spre surprinderea auditoriului lor, domnul West se delecta in final cu acadeaua, bucurandu-se in acelasi timp de prezenta sotiei sale. In timp ce asistentele ii dadeau sa manance, el isi invaluia iubita intr-un zambet generos. doamna West incepu apoi sa fredoneze o melodie. Chipul lui la inceput atat de grav, deveni incetul cu incetul, expresia seninatatii absolute. Ochii mi se umplura de lacrimi. Asistenta trase o perdea in jurul lor pentru a le oferi cat mai multa intimitate. Am descoperit atunci ca dragostea nu este numai apanajul tineretii. Ea poate dainui o viata intreaga... Astazi domnul si doamna West...se afla intr-un loc unde nu exista nici reguli, nici sanatorii si nici scaune cu rotile. Nu mai exista nici pereti care sa-i desparta, si nici motive pentru lacrimi nu mai au. Sunt convinsa ca iubirea sotilor West a trecut barierele sentintei..."pana cand moartea ne va desparti", dainuind acum pe veci. Caci am vazut atunci in ochii lor nu numai o iubire nemuritoare ci si o clipa de eternitate... Nancy B.Gibbs Sursa: http://www.forum-catolic.cnet.ro