Poveste cu talc cu putin inainte de Noaptea Sfanta:

Un credincios ortodox merge la un profet pentru a-i adresa intrebari despre rai si iad. Profetul l-a luat pe om de mana si l-a dus la palat. Dupa ce au trecut printr-o poarta de fier, au intrat intr-o camera mare si plina cu oameni, unii in zdrente, altii garnisiti cu bijuterii. In mijlocul camerei trona deasupra unui foc aprins o oala mare cu supa. Aroma era nemaipomenita, in jurul ei insa grupuri de oameni cu obrajii supti de foame incercau sa-si obtina portia de supa. Lingurile pe care le purtau erau la fel de mari ca oamenii insisi. Fiecare lingura era alcatuita dintr-un castron de fier incandescent de la focul supei, iar la capat un maner mic de lemn. Desi erau infometati rau, nimeni nu obtinea portia lui, fiindu-le extrem de dificil sa ridice lingura grea din oala. Nici macar cei mai puternici nu reuseau sa o duca la gura, asa ca se ocarau unii pe altii si se loveau cu lingurile pe care ar fi trebuit sa le foloseasca pentru a-si astampara foamea. Profetul l-a luat de mana pe omul care venise curios la el si i-a spus: Acesta este iadul! Au parasit incaparea si, dupa o calatorie nu foarte scurta prin pasajele intunecate, au intrat intr-o alta incapere. Si aici erau multi indivizi care stateau in jurul unei oale cu supa fierbinte, la fel ca in camera de dinainte. Fiecare dintre persoanele prezente avea o lingura gigantica in mana, la fel cu cele pe care profetul si credinciosul le vazusera in iad, doar ca aici oamenii erau bine hraniti. Se auzea doar un murmur linistit, multumit pe langa sunetul lingurilor cufundate in supa. Deosebirea consta in faptul ca intotdeauna lucrau impreuna cate doi oameni, unul cufunda lingura in oala si isi hranea partenerul, iar de indata ce acesta manca de ajuns, era randul lui sa-l hraneasca pe celalalt. Astfel toata lumea putea manca in pace. Profetul i-a soptit insotitorului: Acesta este raiul!