Versuri de suflet

De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea În jurul tău, şi spun că-i vina ta; De crezi în tine, chiar când omenirea Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva; S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură; Să nu dezminţi minciuni, minţind, ci drept; Să nu răspunzi la ură tot cu ură, Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept; De poţi visa - şi nu faci visul astrei, De poţi gândi - dar nu-ţi faci gândul ţel; De-ntâmpini şi triumful şi dezastrul Tratând pe-aceşti doi impostori la fel; De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită De pişicher, să-l prindă-n laţ pe prost; Când munca vieţii tale, năruită, Cu scule obosite-o faci ce-a fost; De poţi să strângi agoniseala toată Grămadă, şi s-o joci pe un singur zar, Să pierzi, şi iar să-ncepi ca-ntâia dată, Iar c-ai pierdut - nici un cuvânt măcar; De poţi sili nerv, inimă şi vână Să te slujească după ce-au apus, Şi piept să ţii când nu mai e stăpână Decât voinţa ce le strigă “SUS” De poţi rămâne tu în marea gloată; Cu regi tot tu, dar nu străin de ea; Duşman, om drag, răni să nu te poată; De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea; De poţi prin clipa cea neiertătoare Să treci şi s-o încerci gonind mereu, Al tău va fi Pământul ăsta mare, Dar mai mult: vei fi OM, băiatul meu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog